Acasă » Vedete » Ce a decis Adelina Pestrițu să facă cu cele două rochii de mireasă. Nu vă așteptați la asta

Ce a decis Adelina Pestrițu să facă cu cele două rochii de mireasă. Nu vă așteptați la asta

De: Cancan 21/07/2019 | 21:42

Adelina Pestrițu este o femeie organizată, iar fiecare lucru din viața ei este foarte bine stabilit. Așa s-a întâmplat și de această dată, imediat după petrecerea de nuntă bruneta a anunțat ce va face cu cele două rochii superbe pe care le-a purtat în ziua merelui eveniment.

„Pentru rochia-prințesă pe care am purtat-o la cununia religioasă la biserică, urmează să organizez o licitație (încă nu am organizat, dar mă voi ocupa în perioada imediat următoare), iar banii pe care îi voi obține în schimbul ei vor merge direct cu scop de donație pentru copiii cu nevoi speciale. Am purtat-o la cel mai frumos eveniment din viața noastră de cuplu și cu siguranță va ajunge în mâinile cuiva care să o aprecieze așa cum am apreciat-o și eu. Dar cel mai important, banii vor face subiectul unui gest nobil, prin care vom contribui la strângerea de fonduri pentru niște copilași care au cu adevarat nevoie de ei pentru a trăi și a se putea bucura de fiecare zi. Îmi doresc să răsplătesc cumva tot binele de care am parte printr-o astfel de acțiune, care nu ar fi nici prima și mai mult ca sigur nici ultima.

Cea de a doua rochie pe care am purtat o la nuntă, va rămâne în garderoba proprie ca amintire a acestui moment mare pentru noi ca familie. Zeny va fi bucuroasă de ea peste ceva timp, atunci când îi voi povesti, îi voi arăta poze și cu siguranță va vrea să o probeze și să o plimbe prin casă spre amuzamentul tuturor” , a declarat frumoasa brunetă.

Adelina Pestrițu, comandă specială pentru cele două rochii de mireasă

„Luni întregi am căutat pe cineva în România să-mi poate realiza rochia de mireasă. Am căutat nopți întregi poze de referință, am avut întâlniri peste întâlniri și totul mă făcea să cred că o să mi se năruie visurile. Ajunsesem până în punctul în care să renunț la ideea de a purta 2 rochii în ziua nunții, în favoarea uneia singure. Doar-doar să găsesc ceva care să mă mulțumească pe deplin. Văzând că timpul se scurge și eu nici măcar nu am făcut comandă, știind cât de mult timp necesită manopera, a început să se instaleze o ușoară stare de panică. La modul cel mai serios. Perfecționismul din mine deja era la cote maxime și astfel îmi făceam singură gânduri care mă nelinișteau. Și această stare se dezvoltă din ce în ce mai mult de la o zi la alta”, a adăugat ea.

Într-un final, Adelina Pestrițu a ales un brand internațional.

„Am jubilat efectiv de bucurie și m-a cuprins o liniște interioară. Mai mult de atât, cunoșteam istoria acestui brand internațional, dar și faptul că îmbracă vedete internaționale pe covorul roșu, una dintre ele fiind Irina Shayk, cea pe care am și cunoscut-o la o prezentare de modă la NYFW, în urmă cu un an. Pe lângă Irina Shayk, sora Chiarei Ferragni, Valentina Ferragni, îi poartă cu multă eleganță, dar și alte celebrități de peste hotare, care sunt în mare vogă… 

… Astfel, am început să probez câteva piese de rezistentă. Am intrat în cabină și pe oglindă am găsit un mesaj personalizat „Welcome, Adelina”. Mi s-a părut atât de drăguț și un gest atât de mic m-a făcut să mă simț atât de specială! Și au început să „curgă” rochiile…”, a mai explicat Adelina Pestrițu.

Adelina Pestrițu a dezvăluit că ambele sale rochii de mireasă sunt albe și că sunt cusute manual.

„Am revenit peste câteva zile și am început să analizăm variantele satisfăcătoare sufletului meu. Și nu erau puține deloc. …Am hotărât că potrivit ar fi să rămânem pe ideea de 2 rochii pentru marele eveniment. Piesele vin pe comandă din Barcelona, direct în reprezentan’a din România, special pentru evenimentul meu… ambele sunt albe, cusute manual de echipe întregi de oameni și cotate că fiind piese de rezistență în Casă lor de Modă”, a încheiat ea.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Câți amanți a avut, de fapt, celebra Maria Tănase. Deși erau celebri, artista l-a iubit cu adevărat pe unul singur
Câți amanți a avut, de fapt, celebra Maria Tănase. Deși erau celebri, artista l-a iubit...
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate...
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
„Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea” Detalii înfiorătoare ale martorilor accidentului de la Vaslui. Trei prieteni și-au pierdut viața după o depășire fatală
„Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea” Detalii înfiorătoare ale martorilor accidentului...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit și lecțiile învățate de la familie. „Cred că părinții mei nu și-ar dori ca noi să suferim”
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Super ofertă pentru scule PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici pentru cele mai populare produse
Super ofertă pentru scule PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici pentru cele mai populare produse
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Orașul din România unde se deschide o nouă fabrică. Zeci de locuri de muncă noi vor fi disponibile
Orașul din România unde se deschide o nouă fabrică. Zeci de locuri de muncă noi...
Stațiunea de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei. E adorată de români, iar bugetul e unul prietenos
Stațiunea de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei....
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Ştirea momentului, Nu se mai ştia nimic de beizadeaua Victoraş Micula
Ştirea momentului, Nu se mai ştia nimic de beizadeaua Victoraş Micula
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi alegerile sunt amânate
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Bătaie în Parlamentul României. I-a spart nasul
Bătaie în Parlamentul României. I-a spart nasul
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Tavi Colen, despre relația cu Gabriela Cristea: “Asta e nouă”
Tavi Colen, despre relația cu Gabriela Cristea: “Asta e nouă”
Pepe se căsătorește cu Yasmine? Cum va arăta marele eveniment
Pepe se căsătorește cu Yasmine? Cum va arăta marele eveniment
Alimentul pe care e bine să-l dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena. Trebuie dus prima oară la biserică
Alimentul pe care e bine să-l dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena. Trebuie...
Cinci zodii cu noroc la bani în iunie. Le așteaptă fericire și opulență
Cinci zodii cu noroc la bani în iunie. Le așteaptă fericire și opulență
×